ŢIGĂRI DE CONTRABANDĂ RIDICATE ÎN VEDEREA CONFISCĂRII DIN ZONA PIEŢEI CENTRALE

Vânzătorii de ţigări de contrabandă dau dovadă de la o zi la alta de inventivitate, încercând astfel să ascundă ţigările de contrabandă în locuri ferite şi în acelaşi timp nemaiîntâlnite. S-au convins de asta şi colegii noştri care patruleză în Piaţa Centrală, când au găsit ţigări de contrabandă abandonate într-un telefon public dezafectat, într-o cutie metalică contor de gaz metan şi chiar sub autovehiculele din zona Pieţei Centrale. Astfel, în ultima perioadă au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării peste 110 pachete de ţigări netimbrate, toate din locaţiile mai sus amintite, acestea fiind înaintate către lucrătorii Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Vamal de interior Bacău.
‼️Avem convingerea că acest fenomen de contrabandă cu ţigări poate fi stopat şi cu ajutorul dumneavoastră.
‼️Alege să nu încurajezi acest fenomen!
‼️Aprovizionează-te doar din locuri autorizate!